Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor cu frunza lata(dicotiledonate)

Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor cu frunza lata(dicotiledonate)

Trifoi, papadie, palamida, stir, loboda sau susai – doar cateva dintre buruienile care invadeaza gazonul primavara si pe care niciunul dintre voi nu le doreste in peluza proprie. Aceste buruieni fac parte din categoria dicotiledonatelor, plante care sunt fara nicio valoare economica sau estetica, de regula de natura salbatica, si care doar afecteaza peluzele si alte plantatii.

Acesti daunatori nu doar ca pot sufoca gazonul dar pot sa-l si eradicheze, ulterior fiind necesar sa refaceti portiuni vaste din peluza voastra. Pentru a mentine gazonul curat, se recomanda folosirea(preventiva pe cat se poate) a unor erbicide pentru frunza lata. Erbicidele pentru buruieni dicotiledonate fac parte din clasa erbicidelor selective, utilizarea lor in dozaje nerecomandate afectandu-va gazonul. Asadar, mare atentie cum le utilizati, in ce cantitati si mai ales in ce perioade ale zilei.

Cautati un erbicid bun impotriva buruienilor dicotiledonate?

Substanta activa care reuseste sa le indeparteze este Dicamba + 2.4D, un nume comercial pentru publicul larg destul de sonor fiind Dicopur Top. In cele ce urmeaza vom incerca sa detaliem actiunea produsului, modul de aplicare, ce nu ar trebui sa faceti pentru a nu va afecta gazonul cat si cateva sfaturi utile pentru o aplicare corecta si eficienta.

Practic, Dicopur Top este un erbicid selectiv, de calitate superioara, capabil sa inlature cu usurinta buruieni precum papadie, trifoi, palamida, susai si altele din acest segment, de dicotiledonate(cu frunta lata).

Cand aplicam erbicidul pentru buruieni cu frunza lata?

Specialistii recomanda aplicarea la primele frunze pe care le semnalati in gazon, este foarte important, pentru efectul scontat, ca buruiana sa prezinte deja frunze formate pentru a putea sa absoarba cat mai multa substanta la nivel foliar.

Evident, utilizarea unui erbicid de tip selectiv, Dicopur Top in cazul de fata, va recomandam s-o faceti doar in anumite circumstante. Trebuie mentionat un aspect important: orice tip de erbicid are, totusi, un efect negativ asupra gazonului, in sensul ca, desi nu il ataca in mod direct, il face sa intre intr-o perioada de platou la nivel de dezvoltare.

Astfel, daca nu aveti prea multe buruieni sau suprafata de gazon este mica si aveti timpul si rabdarea necesare, puteti sa inlaturati buruienile dicotiledonate sau chiar si alte tipuri manual. Implica putina munca, multa rabdare, insa in acest fel nu veti mai afecta sub nicio forma gazonul.

Erbicidele pentru buruieni cu frunza lata se pot aplica cel mai bine primavara, dupa primele buruieni care isi faca aparitia, sau toamna, daca doriti sa interveniti si sa curatati gazonul. Vara se aplica doar in cazuri urgente, temperaturile ridicate nefiind tocmai propice pentru erbicidare in general.

Dicopur Top – erbicid selectiv foarte bun in combaterea buruienilor cu frunza lata

Produsul pe care vi-l recomandam este unul de calitate, cu aplicari chiar si in domeniul agricol pentru diferite plantatii, precum cele de porumb sau grau. Utilizat in gradina voastra, Dicopur Top este un aliat de nadejde pentru orice tip de buruiana dicotiledonata(cu frunza lata), utilizarea lui fiind recomandata pentru a elimina invadatorii vegetali si pentru a reda desimea gazonului.

Cand se aplica Dicopur Top si in ce doza

Conform producatorului, se recomanda urmatorul dozaj: 10ml de solutie Dicopur Top diluati in aproximativ 4-5L de apa. Compozitia obtinuta se amesteca bine si se foloseste cu ajutorul unei pompe de stropit pentru o aplicare uniforma peste zonele afectate. Puteti folosi acest mix pentru a acoperi, cu usurinta, aproximativ 100m2 de gazon afectat de buruieni dicotiledonate.

Se poate aplica primavara sau toamna, asa cum spuneam mai sus, sau atunci cand gazonul poate fi periclitat de actiunea a prea multe buruieni. Totusi, exista si cateva aspecte pe care trebuie sa le luati in calcul atunci cand decideti sa folositi acest erbicid si vom incerca sa le mentionam in randurile urmatoare:

  • Se foloseste in dozajul recomandat de producator – a nu se improviza diferite alte concentratii, fie riscati sa nu aveti rezultate impotriva invadatorilor, fie veti provoca arsuri gazonului.
  • Aplicati erbicidul cand temperaturile exterioare sunt de cel putin 10-12 grade Celsius si buruienile vizate au format deja 2-3 frunze.
  • Aplicati la aproximativ 2-3 zile de la ultima tundere. Evitati aplicarea imediat dupa tunderea peluzei, este posibil ca buruienile sa nu aiba suficient foliaj si sa nu absoarba prea bine erbicidul.
  • Frunza trebuie sa fie perfect uscata, deci evitati aplicarea la primele ore ale diminetii, pana ce nu se evapora roua. Totodata, incercati sa nu aplicati seara, este important sa se mentina frunzele uscate pentru alte 8-10 ore post aplicare.
  • Erbicidul pentru frunza lata are efect rapid, in maxim 7-10 zile de la aplicare veti vedea primele rezultate.
  • Daca prima aplicare nu a avut rezultatele dorite, este esential sa asteptati aproximativ 2 saptamani pana la o a doua aplicare, asta pentru ca gazonul sa nu fie afectat.
  • Este recomandat ca solul sa fie umed la aplicare pentru a va permite sa nu mai irigati cel putin 1-2 zile. Ulterior se poate iriga usor.
  • Urmariti prognoza meteo si asigurati-va ca exista cel putin 8-10 ore dupa aplicare in care nu sunt averse.
  • Tundeti gazonul abia dupa 4-5 zile pentru a lasa timp erbicidului sa actioneze in profunzime.

Contraindicatii erbicid pentru buruieni cu frunza lata:

  • Nu trebuie combinat cu alt tip de erbicid selectiv – folositi-l singur si aplicati erbicid pentru buruienile cu frunza ingusta abia dupa 21 de zile.
  • Nu imprastiati erbicid daca temperatura exterioara este mai mare de 25 de grade Celsius decat in cazuri urgente – riscati sa afectati gazonul. Daca gazonul risca sa fie oricum compromis de buruieni, se poate aplica.
  • Nu aplicati daca gazonul este tanar(maxim 2 luni de la insamantare) – un gazon rezistent se formeaza abia dupa 4-6 luni.
  • Nu se aplica iarna, cand temperaturile sunt scazute si buruienile oricum sunt inactive.
  • Nu aplicati daca buruienile au flori, puteti afecta si albinele.
  • Nu aplicati in zona plantelor decorative, erbicidul ajunge si pe sol si poate fi absorbid si la nivelul radacinilor.

Pentru informatii suplimentare si/sau ajutor in a combate diferite tipuri de buruieni, puteti sa ne scrieti pe adresa de [email protected] – oferim consiliere si suport de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
 
 

COSUL TAU

inchide